Dani Alves continuă să rămână pata de culoare în vestiarul Barcelonei. După calificarea catalanilor în finala Cupei, brazilianul a făcut spectacol în autobuzul care i-a dus pe Messi&Co la avionul de întoarcere în Catalunya.
Trupa lui Luis Enrique s-a impus fără probleme în penultimul act al Cupei, trecând cu un dublu 3-1 de Villareal. Atmosfera în rândul jucătorilor a fost destinsă după partida de aseară, lucru vizibil de filmarea de mai jos, în care fotbaliștii s-au distrat în autobuzul de la aeroport.
Dacă Pique a părut să danseze pe ritmul muzicii, Dani Alves – cel responsabil cu bună-dispoziția din vestiar – și-a luat rolul în serios. Crezându-se probabil Spiderman, fundașul dreapta sud-american s-a urcat pe barele din autobuz, într-o explozie de euforie.
În finala Cupei, Barcelona va da piept cu Athletic Bilbao.
Vezi mai jos imaginile
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER